Irina Roibu » Personal

Toate drumurile duc la… Tokyo

Irina Roibu — Wed, 04 Jan 2012 10:09:09 +0000

Decizii decizii decizii.

Anul acesta, 2012, mi-am propus sa ma regasesc si sa muncesc mult mai mult, sa reusesc sa ma bucur de viata si mai mult, sa calatoresc din nou chiar mai mult decat anul trecut, daca asta este posibil.. :p si sa invat cat mai multe lucruri noi..

Desi imi propusesem de mult sa schimb putin directia si sa fug in America Centrala pentru o perioada, se pare ca viata ma impinge catre Asia..

Asa ca, pentru moment, astept viza catre Japonia si o sa imi ofer, pentru inceput, 180 de zile de munca in stil nipon, in mare capitala a Japoniei, Tokyo.. ce va iesi din asta, sunt foarte curioasa. Oare voi reusi sa ma regasesc, sa muncesc asa cum sfatuiam pe un bun prieten mai demult ( fara sa ma uit la ceas, la bani sau la ce castig din munca ), doar pentru placerea de a munci si a invata din munca.

Ce experiente ma asteapta acolo, ce viata, ce noi lupte interioare, sau exterioare cu diferentele culturale, cu mancarea sau sistemele de acolo, vom trai si vom vedea. Nu vreau sa scriu o carte despre asta, dar mi-ar placea sa ma intorc in Himawari dupa si sa le povestesc membrilor si elevilor asociatiei ce am trait, simtit, cum m-am schimbat..

Si sper sa am timp sa scriu aici cat mai mult, sa pun poze si sa va arat frumusetile Japoniei si nu numai.. ale Asiei..

La multi ani 2012!!

Irina Roibu — Wed, 04 Jan 2012 09:51:14 +0000

La multi ani 2012!!

Sper sa avem cu totii un an plin de reusite, plin de fericire si dragoste. Chiar daca multe in jurul nostru se vor duce de rapa sper sa gasim cu totii puterea sa vedem partea buna a lucrurilor si sa mergem mai departe, sa ne luptam pentru viitorul nostru.

Sper sa fim mai optimisti si sa nu ne mai plangem si sa nu mai judecam greselile sau comportamente gresite ale altora. Sa gasim noi puterea si sa punem piciorul in prag, sa incercam sa schimbam ceea ce nu ne place in jurul nostru, dar nu fortand, ci colaborand. intr-un mod placut si din care sa invatam mai multe despre altii si despre noi.

Sper sa fie un an in care multi ne vom perfectiona si vom trai intr-o continua imbunatatire profesionala, personala, fizica, psihica, etc.

Sper sper.. sau lupt lupt ca acest sper sa devina realitate.. Deci, poate ca “caracterul” / kanji-ul de anul acesta va fi pentru mine cel de la lup? ma mai gandesc.. voi ce ati ales?

Cu drag..

Stai jos si zambeste

Irina Roibu — Thu, 08 Dec 2011 16:02:48 +0000

Revin cu explicatii, dar pana una alta doar stai jos si zambeste.. :p poti sa si mergi daca vrei, dar cand stai jos, zambeste

Damn Tarom, ca mult te-am mai iubit

Irina Roibu — Tue, 30 Aug 2011 12:50:26 +0000

Dupa cum spuneam, anul asta si anul trecut am avut ocazia de-a zbura cu Tarom de mai multe ori.

Si, desi mereu imi e frica de aterizarea pe aeroportul din Iasi caci de multe ori s-a intamplat sa se rateze sau sa tranteasca avionul de pista sau.. hmm.. cea mai fost.. hmm.. oricum, mereu e cu spaime, mi-a placut destul de mult sa zbor cu ei.

1, ca angajatii erau suficient de amabili incat sa te simti comod;

2, au zburat in decembrie, in nebunia de iarna, de la aeroportul aproape inchis din Paris de unde nici o alta companie nu a vrut sa zboare;

3, mancarea buna, in comparatie cu alte companii precum AirFrance. Air France beah beah

si.. cam atat.. :p

Dar, la ultimul zbor catre Paris, scaunul din fata mea ma tot lovea cu masuta ori de cate ori se misca mai brusc avionul. Si la rugamintea mea de a rezolva cumva acea situatie, madam ( ca altfel nu stiu cum sa-i zic ) stewardesa a rugat-o pe dna din fata mea sa nu se mai miste.. hahaahahah hahahahahha pauza hahahahhahaha

misto tare, iar dna din fata ce a facut, si-a lasat scaunul mai tare pe spate.. probabil s-a gandit ca daca e mai jos, cand va cadea masuta durerea nu va mai fi asa de mare.. uff..

si, apoi, cand ni s-a adus masa, mi s-a aruncat, nu numai mie, evident, ci tuturor.. deci, mai bine zis, ni s-a aruncat mancarea pe masuta si am avut si un fund de stewardesa in ochi cat se chinuia madam sa ia tavita cu mancare dintr-un compartiment mai de jos.

Ca sa fie clar, nu sunt rasista si nu m-am gandit niciodata ca as dori sa fie doar domnisoare sau domnisori insoritori de bord. in nici un caz. dar am o mare problema cu madamele trecute de o anumita varsta care trateaza cu “amabilitate” si “superioritate” pe clienti. so, please, madamelor, dati-o dracului de treaba, nu va faceti compania de rusine. hai ca se mai poate inca sa va regasiti.. scart scart..

Just an ordinary day.. :(

Irina Roibu — Fri, 11 Mar 2011 21:35:07 +0000

Desigur ca ati auzit despre cutremurul de azi si despre tsunami.. Nu aveati cum sa nu. e peste tot pe internet, la televizor sau radio.

Eu am auzit vestea cand eram in tren cu o amica japoneza si a fost super socant cand am intrat pe net si am vazut poze si video-uri. Am incercat sa sun prietenii de acolo si nu reuseam sa dau de ei.. Au fost clipe de groaza. Plus ca prietena mea avea marea majoritatea membrilor familiei si prietenii destul de aproape de zona cea mai afectata de cutremur..

Si apoi a inceput sa sune telefonul de la televiziuni, ziare, etc. Doreau sa vorbeasca cu japonezi care locuiesc in Romania despre cutremur si despre familiile lor de acasa.. Interviuri, explicatii..

Cel mai dureros e faptul ca in timp ce pentru ei era o stire super cool pentru noi erau goluri in suflet.. Iar atunci cand, la interviu te mai intreaba si cum crezi ca se simt parintii tai din Japonia acum.. te doare capul.. O fi job si trebuie sa faci bani si sa ai ascultatori.. da da-o dr….. oamenii sufera, nu vin sa povesteasca chestii placute.. ai macar putina consideratie.. dar na.. de unde atata fericire?

Daca pe mine, care doar am prieteni acolo si am fost de cateva ori, ma doare sufletul stiind ca locurile pe unde am locuit / stat / trecut si oamenii pe care ii stiu sunt in pericol, oare cum se simt japonezii ce sunt departe de casa si nu pot lua legatura cu cei dragi? Cum se simt cei care stau acolo si nu-si gasesc prietenii si familia, care nu pot dormi de frica unui alt cutremur puternic.. cei care si-au pierdut viata, cei care nu mai au case.. Doamne, ce trebuie sa fie acolo..

Mi-ar placea sa pot fi de folos cumva si sunt sigura ca marea majoritate a membrilor Asociatiei Himawari simt la fel. Dar nu avem ce face de aici.. Doar sa speram ca totul va fi bine.. Sau sa te rogi, daca esti genul de persoana care face asta..

A.. si.. pentru cei care spun ca cele intamplate azi in Japonia e pedeapsa lor pentru ca sunt necredinciosi.. e usor sa-ti dai cu parerea cand traiesti limitat in lumea ta mica.. mai invata, mai cresti si apoi comenteaza..