Irina Roibu

Dupa dezastrele din ultimele zile, pe care am putut sa le vedem de la distanta, cred ca ar fi destul de important sa ne pregatim pentru astfel de evenimente. Si dupa ce am vorbit cu o prietena japoneza, ea m-a sfatuit urmatoarele:

Sa ai mereu pregatit un rucsac / geanta cu mancare (“避難袋（ひなんぶくろ)”, cu apa si alte cateva lucruri necesare, mai multe explicatii (in limba japoneza) si imagini in linkurile de mai jos..

http://jisinbousai.net/?pid=6671669
http://motidasifukuro.web.fc2.com/

Apoi, fixeaza un loc de intalnire cu cei dragi pentru situatia in care nu veti fi impreuna in timpul cutremurului..

Nu puneti carti sau obiecte care pot cadea usor de pe rafturi si va pot rani..

Mai sunt cu siguranta si altele.. E bine de studiat problema.. Cine stie cand o sa vina si la noi?

read comments (3)

Desigur ca ati auzit despre cutremurul de azi si despre tsunami.. Nu aveati cum sa nu. e peste tot pe internet, la televizor sau radio.

Eu am auzit vestea cand eram in tren cu o amica japoneza si a fost super socant cand am intrat pe net si am vazut poze si video-uri. Am incercat sa sun prietenii de acolo si nu reuseam sa dau de ei.. Au fost clipe de groaza. Plus ca prietena mea avea marea majoritatea membrilor familiei si prietenii destul de aproape de zona cea mai afectata de cutremur..

Si apoi a inceput sa sune telefonul de la televiziuni, ziare, etc. Doreau sa vorbeasca cu japonezi care locuiesc in Romania despre cutremur si despre familiile lor de acasa.. Interviuri, explicatii..

Cel mai dureros e faptul ca in timp ce pentru ei era o stire super cool pentru noi erau goluri in suflet.. Iar atunci cand, la interviu te mai intreaba si cum crezi ca se simt parintii tai din Japonia acum.. te doare capul.. O fi job si trebuie sa faci bani si sa ai ascultatori.. da da-o dr….. oamenii sufera, nu vin sa povesteasca chestii placute.. ai macar putina consideratie.. dar na.. de unde atata fericire?

Daca pe mine, care doar am prieteni acolo si am fost de cateva ori, ma doare sufletul stiind ca locurile pe unde am locuit / stat / trecut si oamenii pe care ii stiu sunt in pericol, oare cum se simt japonezii ce sunt departe de casa si nu pot lua legatura cu cei dragi? Cum se simt cei care stau acolo si nu-si gasesc prietenii si familia, care nu pot dormi de frica unui alt cutremur puternic.. cei care si-au pierdut viata, cei care nu mai au case.. Doamne, ce trebuie sa fie acolo..

Mi-ar placea sa pot fi de folos cumva si sunt sigura ca marea majoritate a membrilor Asociatiei Himawari simt la fel. Dar nu avem ce face de aici.. Doar sa speram ca totul va fi bine.. Sau sa te rogi, daca esti genul de persoana care face asta..

A.. si.. pentru cei care spun ca cele intamplate azi in Japonia e pedeapsa lor pentru ca sunt necredinciosi.. e usor sa-ti dai cu parerea cand traiesti limitat in lumea ta mica.. mai invata, mai cresti si apoi comenteaza..

read comments (10)

Dupa aproape un an, m-am reintors in Tokyo. dupa un zbor super lung si multe schimbari de avioane, am ajuns la Tokyo, de data asta si cu bagaje Am fost intampinati cu steagul Romaniei, multa veselie si o zi lunga cu multa mancare “sanatoasa” pus intre ghilimele caci e foarte sanatoasa, dar nu si daca te indopi ca nebunul, caci ti-a fost atat de pofta si ti-ai dorit atat de mult sa mananci si sa simti gustul de peste, de taitei si de ceai japonez incat daca vrei sa recuperezi tot intr-o singura zi s-ar putea sa nu mai fie asa sanatoasa..

E minunat sa revii intr-un loc unde spuneai ca nu mai ai cum sa ajungi vreodata, sa simti cum totul iti e familiar, sa stii ca te poti descurca, sa treci prin diverse locuri si sa-ti spui.. am mai fost pe aici.. i-am mai vazut pe oamenii astia.. stiu cum vor reactiona daca le zic una sau alta, acum nu mai fac plecaciuni mai adanci decat trebuie caci stiu care imi e locul.. nu-mi mai e frica sa vorbesc caci stiu cum sa “dau din maini” ca sa ma fac inteles.. nimic nu e asa de greu precum pare..

Anyway, ar mai fi multe de zis.. dar, ideea pe ziua de azi e ca daca incerci si lupti din greu exista mari sanse sa reusesti ce iti propui.. sau daca nu iti propui nimic, asa cum fac eu, si lucrezi din placere, ai mari sanse sa primesti lucruri pe care nici macar nu ai visat vreodata ca s-ar putea intampla.. ca de exemplu sa stai la un hotel la etajul 29 din centrul Tokyo-ului si sa vezi lumea de sus, sa te bucuri de priveliste si sa iti dai seama ca tot ce a trebuit sa fac a fost sa fiu eu si sa fi lucrat mult doar pentru placerea de a lucra si a invata mai multe. Asa cum spunea Kayo azi, cand ne-am revazut ( de data asta fara lacrimi, caci deja de revedem cam des ), nu trebuie decat sa incerci si deja esti cu un pas inainte. doar sa ai incredere sa faci asta..

read comments (20)

A trecut mult timp de la ultima postare, si, desi se intampla atat de multe in fiecare zi, am parte de multe experiente culturale interesante de povestit, simt ca nu am nimic de spus.

Am senzatia ca ma afund in tot felul de treburi idioate, nu imi mai acord atentie, ceea ce e destul de grav. Sa nu ai timp  de tine, sa fii mereu prins cu diverse si sa nu iti dai seama cum trec zilele, cum vin diversele dureri de spate, de dinti, raceli, gripe.. e trist. In ce ne calculam viata? In cele 8 ore de munca, cursurile de dupa, week-end-urile cu sedinte, programele altora, dar nu ale mele??.. hmm.. oare asa se traieste viata asta?? Stiu ca suntem in era vitezei.. dar.. totusi..

Asa ca de Craciun, anul trecut, m-am ascuns sub patura cu pastilele langa mine si am deschis televizorul, chestie care nu o mai facusem de mult si m-am uitat la filme, am citit o carte ( care sa nu ai ba legatura ca studiile mele, o carte simpla, o poveste de dragoste ), am stat de vorba cu ai mei si m-am jucat cu nepotii, am fost la ping-pong cu prietenul meu si prietenii comuni, si desi nu am jucat a fost fain doar ca am fost acolo, ca am acordat timp persoanelor dragi si am trait fiecare clipa.

Acum, dupa anul nou, bineinteles ca am fost lovita din toate partile de treburi neterminate, proiecte, studiu.. dar incet incet se rezolva toate.

Anul trecut, cand eram in Japonia, in ianuarie, profesorii de la centru ne-au intrebat ce kanji ( caracter japonez ) ne alegem pentru anul care vine, ceva care sa ne reprezinte si sa ne indrume in anul nou. Si, cum anul trecut a fost anul tigrului, am ales drept kanji, cum se spune oare corect.. hmm.. am ales caracterul ce reprezinta tigrul.. am vrut sa fiu un tigru tot anul, sa lupt pentru ceea ce vreau, sa muncesc din greu si sa traiesc din plin. Si asa am si facut. 2010 a fost un an super lung, s-au intamplat foarte foarte multe, dar la sfarsit de an tot ce am putut spune a fost multumesc. ca l-am trait si ca am crescut, sper eu in sensul bun..

Anul asta e anul iepurelui, sa imi aleg caracterul iepurelui? Sa fiu ca un iepuras, sa topai printre activitatile zilnice si sa aleg sa rontai doar ce imi place mie? Suna bine, nu?

Voi ce alegeti? Ce cuvant sau caracter ati alege pentru anul acesta?

read comments (9)

Cred ca multi cunosc acel faimos video intitulat “The Italian man who went to Malta“..

Ieri dimineata eram in statia de autobuz si un mosulet foarte “simpatic”, trait prin tari straine, vorbind italiana caci uitase cum se vorbeste limba romana, se plangea de Romania.. ca asa si asa nu se mai poate.. In Italia era asa de bine si frumos.. Romanii sunt nu stiu cum..Toate mari adevaruri probabil, dar.. cu totii suntem romani si tara asta e asa pentru ca noi o lasam sa fie si nu ajutam deloc sa o schimbam sa ajunga asa cum ne-ar placea noua sa fie..

Si, uitandu-ma la nenea ala comentand intr-o veselie.. mi-a trecut prin minte urmatorul dialog:

Tuturor celor care se plang de Romania spunand, citez din video:” piss on you”, Romania, raspunsul nostru, al celor care au ramas in Romania, ar fi “Peace on you too”. GO BACK TO ITALIA!!!

read comments (9)